România dă lovitura în lupta cu COVID-19. Unicul producător de polimeri de la noi din țară a dezvoltat un nou sort special de polipropilenă dedicat măștilor medicale de protecție

România dă lovitura în lupta cu COVID-19. Unicul producător de polimeri de la noi din țară a dezvoltat un nou sort special de polipropilenă dedicat măștilor medicale de protecție
Noul sort special de polipropilenă produs în România (RMB30H) asigură stratul din mijloc al măștii, cel mai important pentru filtrarea și protejarea împotriva agenților patogeni / Sursă foto: Shutterstock / caracter ilustrativ
Publicat: 25/08/2020, 12:05
Actualizat: 25/08/2020, 12:10

În ultimele trei luni de zile, specialiștii unicului producător de polimeri din România a reușit dezvoltarea cu succes a unui nou produs, un sort special de polipropilenă dedicat măștilor medicale de protecție.

Noul sort special de polipropilenă produs în România (RMB30H) asigură stratul din mijloc al măștii, cel mai important pentru filtrarea și protejarea împotriva agenților patogeni.

„Este o premieră pentru România și Europa Centrala și de Est, un succes major al echipei de specialiști din cadrul rafinăriei Petromidia care au reușit în doar trei luni să realizeze un nou sortiment vital în sprijinirea luptei împotriva COVID-19.

Recent, am finalizat cu sprijinul partenerilor interni și internaționali testarea și verificarea noului material în acord cu toate standardele de siguranță și calitate, acesta urmând să intre în producție în perioada următoare”, a precizat Saduokhas Meraliyev, directorul operațional al Grupului KMG Internațional, acționarul majoritar al Rompetrol Rafinare.

Potrivit vocilor oficiale ale companiei, produsul urmează să se livreze în saci de 25 kilograme de granule și se va utiliza în instalații de tip „meltblown” (suflare topitură), o metodă convențională de fabricare a micro și nanofibrelor.

Astfel, polimerul topit/lichid este extrudat împreună cu gaz de suflare de mare viteză pe o suprafață suport, rezultând un material de fibre nețesute.

Conform standardelor în domeniu, pentru o mască chirurgicală se consumă aproximativ un gram de material interior filtrant – RMB30H, cu o densitate de 30 grame pe metrul pătrat.

Noul sort special de polipropilenă a fost testat în țară și în străinătate, cu rezultate pozitive

Potrivit unui document de presă remis la redacție, primele granule din noul produs au fost obținute pe 10 iulie, cu sprijinul și suportul partenerilor strategici ai companiei producătoare, în vederea alinierii parametrilor tehnici ai instalației de producție, precum și asigurării catalizatorilor, aditivilor etc.

Ulterior, acesta a fost testat pentru prima dată la începutul acestei luni la unul din partenerii companiei din România și ulterior pe plan extern, rezultatele fiind pozitive. Și în perioada următoare vor urma teste, atât pe plan extern, cât și intern.

Potrivit precizărilor reprezentanților companiei producătoare, printre beneficiile asigurate de RMB30H se numără o capacitate ridicată de filtrare de peste 98%, un indice de curgere la topirea produsului final de până la 1.500 grame la 10 minute în funcție de temperatura de procesare, un diametru între 1-5 microni pentru fibrele rezultate, dar și inodor (fără miros), o proprietate foarte importantă pentru măștile de protecție sau sisteme de filtrare.

RMB30H este destinat în special pentru obținerea de material pentru filtrare, dar și pentru alte aplicații în zona de produse medicale (măști de protecție, echipamente de unică folosință – cearșaf, capișoane, șervețele umede etc) sau zona industrială (filtre profesionale cu rată mare de absorbție).

„România devine astfel o sursă importantă în Europa și regiune pentru furnizarea materiilor prime atât de necesare pentru producția de materiale sanitare.

Împreună cu partenerii locali putem realiza integral în România materiale sanitare și contribui la asigurarea necesarului intern, dar și la constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale la nivel național și european“, a mai menționat Meraliyev.

Singurul producător de polimeri din România care asigură peste jumătate din consumul intern de produse petrochimice

În prezent, compania amintită mai sus produce și asigură toate sorturile necesare pentru obținerea de măști sanitare și chirurgicale de tip FFP1 și FFP2, dar și accesoriilor medicale. Sorturile RSB25 (aplicații industriale), RSB35H și RSB40H (aplicații din zona medicală și igienă personală) sunt dedicate pentru obținerea de material nețesut pentru straturile exterioare ale materialelor sanitare, iar RMB30H pentru obținerea de material nețesut pentru stratul interior/filtrare al acestora.

Sursa citată este singurul producător de polimeri din România și asigură peste jumătate din consumul intern de produse petrochimice. Sorturile dezvoltate în ultimii ani au permis companiei să aibă și o poziție competitivă în piața regională (Marea Neagră, Marea Mediterană, Europa Centrală și de Est), acestea fiind utilizate în agricultură, industria alimentară, pentru bunuri de larg consum, igienă personală, electronică, electrotehnică, industria auto, confecții și construcții.

Divizia de petrochimie are o capacitate anuală de 220.000 tone polimeri prin cele trei unități de producție – instalații de polipropilenă, polietilene de joasă și înaltă densitate. Materia primă pentru instalația de polipropilenă este asigurată integral de rafinăria Petromidia, in timp ce pentru instalațiile de polietilene, necesarul de etilenă este asigurat din import.

La acestea se adaugă singurul terminal marin de descărcare a etilenei de la Marea Neagră și două rezervoare criogenice cu o capacitate totală de depozitare de 20.000 tone (10.000 tone etilenă și 10.000 tone propilenă).

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”